Nerecunosc trupul tău ascuns dincolo de evantaiul deschis,
de parcă nici fiordurile gravate în minte-atât de bine
nu mai sunt aceleaşi ca în alte durate de respiraţie...
Au coborât alte perdele peste noi cei de astăzi
din văzduhuri necunoscute
şi-au împletit uşi zăbrelite între gândurile noastre,
între noi,
deşi ciudat e să resimt ce-nseamnă noi.
Noi nu mai suntem.
Pe umerii mei coboară muze,
altele decât cea care nu ai fost vreodată.
Coboară muze totuşi ca frânturi din tine,
muze ce incită-n mine flux şi reflux sălbatice ca nonatracţii ale lunii,
coborâte din mine spre ce nu sunt eu,
coborâte din ce nu sunt spre ce mi-am dorit a fi cândva.
Si muzele au evantaie, dar sunt închise;
le poart-aninate de mâini
şi nu le cunosc trupurile fără trup.
Le văd doar dincolo de ideea de muză.
se cuibăresc pe trupul meu şi-apoi adorm
şi-adorm cu ele.
.......
Se pare că în vis revăd cu ele-odată ce-ai fost cândva
şi ele, încep să redevină tu.
