...de apă,de-ntuneric,de lumină.....nu de muzici....

îmi era frică de apă încât mă temeam să m-apropii măcar să beau

când simţeam arşiţă în piept.

nu ştiam dacă atunci e posbil să înec tot ce construisem în mine.

îmi era teamă să m-apropii şi apoi să intru în întuneric;

nu aveam linişte deloc în noapte

în odaie aprinzând luminile toate;

mă gândeam poate,

că aveam să pierd pentru totdeauna lumina.

îmi era frică să strig că mi-e frig,că iubesc,că sunt trist

de teamă să nu-mi pierd glasul pe care de atâtea ori nu-l găseam

în camera-mi plină devorbe.

îmi era teamă să merg prea repede crezând

că nu mă voi putea opri în goana pe care o resimţeam în ritmul bătăilor inimii mele.

îmi era frică să stau locului o clipă

crezand că e posbil să uit a merge.

îmi era teamă de mine crezând că sunt altcineva;

mă rătăceam adesea în alte persoane şi mai ales în persoana mea.

îmi era frică de focul din mine şi poate şi de absenţa lui.

......îmi era teamă şi-mi este.......

................de tot...................de iubire..............de viată........

.........................îmi e frica de ani............de nebuni...........de sperantă......

.................................de ceruri înalte................de văi prea abrupte....................

.........................................mi-e teamă de lumea aceasta........................................

........................................................în care..........cin’ ştie ..........s-asculte?.............

mi-e teamă de tot ce-nconjoară fără să sufle,

mi-e teamă şi de cei care suflă,

şi totuşi nu cred că mi-e teamă

de muzica ce nu se cântă.

şi totuşi nu cred că mi-e teamă

de notele unui pian,

nu cred ca mi-e frică de harpa

la care odată cântam.

nu cred că mi-e teamă de îngeri,

nu îmi e teamă de muzica lor,

de sunete cred că ma leagă

orice nu-i al meu şi-i al lor.

de muzici ma leaga si teama

şi poate aşa izbutesc,

să nărui în mine-orice teamă

pe care ades o trăiesc.