EL 2: Ce faci?
EL 1: Mă aşez puţin. Stai şi tu jos. Cine ştie când are de gând să apară. De ce spuneai că o asociezi cu albul?
EL 1: Mă aşez puţin. Stai şi tu jos. Cine ştie când are de gând să apară. De ce spuneai că o asociezi cu albul?
EL 2: Pentru că am văzut-o îmbrăcată în alb.
EL 1: Din câte ştiu nu are decât haine roşii. Când ai văzut-o îmbrăcată în alb?
El 2: Eu ştiu că hainele pe care le poartă sunt albe… Întotdeauna m-a fascinat contrastul dintre ochii ei negrii şi hainele-i albe.
EL 1: Puteam să jur că are ochii verzi.
EL 2: Înainte de a o vedea ştiam că va avea ochii negri. În ceea ce priveşte hainele nu prea ştiam ce să spun, dar ochii eram sigur că vor fi negri... Şi mie îmi place să mă îmbrac în alb. O singură dată am ieşit pe malul mării să ne plimbăm. Era noapte. (Muzică în surdină şi glasul valurilor izbind malul.) Ea păşea încet pe nisipul rece şi lăsa urme mărunte care apoi erau acoperite de nisipul purtat de valuri. Eram în spatele ei şi încercam să calc pe urmele-i. Îmi spunea că iubeşte mare şi că prima ei dragoste a fost marea. Dacă mă gândesc bine cred că şi pentru mine a fost la fel. Oricum sunt sigur că mare ştie să alinte cel mai frumos. Marea e cea mai bună amantă, o amantă pe care nicio femeie nu poate fi geloasă. Eu îi urmăream paşii. Deodată a început să meagă din ce în ce mai repede şi eu abia mă mai puteam ţine de ea. Apoi a început să alerge şi a intrat în apă. Am sărit şi eu, deşi nu ştiam să înnot şi apoi aproape fără să-mi dau seama ea a dispărut. Unde a dispărut atunci nu am ştiut niciodată, dar a doua zi plimbându-mă, am simţit că stă aici. (Arată spre casa din spate.) Aerul ei rece se simţea chiar şi aici. Apoi am aşteptat-o şi uite-mă acum, sunt încă aici. Am mai văzut-o coborând pe banca din faţa casei şi de fiecare dată era îmbrăcată în alb. Hainele erau aproape transparente şi cu toate acestea nu am reuşit să-i cunosc încă trupul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu