SCENĂ DE PSEUDODRAGOSTE  

Personaje:

IANIS- 30 de ani

MAIA- 32 de ani

ASISTENTA- 65 de ani

Cealaltă asistenta- 21 de ani     

                    SCENA I

         Întuneric beznă. Lumina cade pe o pânză în partea stângă a scenei. Tabloul înfăţişează o scena macabră, un conţinut obscur ce răspândeşte spaimă. Ianis priveşte îndelung tabloul. De el se apropie o femeie, îmbrăcată într-o rochie neagră, aproape transparentă.

MAIA: Văd că vă place tabloul acesta. De când sunt aici nu v-aţi luat privirea de la el. Să ştiţi că mulţi se sperie când îl văd prima oară.

IANIS: Totul e să ştii să controlezi ce simţi atunci când priveşti.

MAIA: Dumeata crezi că sentimentele se pot învinge?

IANIS: Nu a cerut nimeni să învingi sentimentele, dar să le controlezi se poate. Uita-te dincolo de mesajul pe care îl simţi şi ai să vezi că există altceva. Acel altceva îl poţi controla.

          Cei doi se apropie unul de altul.

   

MAIA: ...poţi să faci asta, dacă te simţi în stare. Dar iubirea, poţi oare controla iubirea care...

IANIS: ...nici nu ştii unde şi cum apare? O potâţi vedea într-o ceaşcă de cafea sub forma unei inimi în zaţ, o poţi vedea sub forma unei flori, o poţi vedea în muzică, sau într-o femeie care îţi şopteşte cuvinte neînţelese...

MAIA: ...sau în persoana unui bărbat care te conduce spre orizontul iubirii. Care fără să vrea te face să te simţi într-un anume fel inexplicabil, un sentiment care îţi stăpâneşte sufletul, îţi eliberează sufletul....

IANIS: ...dăndu-i drumul să se rotească spre cer căutându-l pe celălalt cu care va dansa. Şi în dansul lor colindă tot cerul uitând de trupurile care rămân privindu-se fără să mai cuvânte, fără a mai...

MAIA: ...cere nimic. Şi vezi cum ochii lor se unesc într-o singură privire...

IANIS: ...şi simţi cum urechile lor aud acelaşi ritm al unei muzici care nu se poate cânta, care nu se poate percepe decât de ei...

MAIA: ...şi simţi cum inimile bat în acealşi timp, cu acelaşi ritm....

IANIS: ...şi în acelaţi fel, fiecare pentru a pulsa sângele celuilalt....

MAIA: ...vezi cum paşii lor intră într-un dans dictat de ritmul sângelui ce curge în vene cu viteza nebună....

IANIS: ...în jur nu mai vezi nimic pentru că nu mai există nimic.....

MAIA: ...trupurile rămân înţepenite şi nu se pot despărţii în timp ce..

IANIS: ...sufletele colindă aerul cald.........

MAIA: ...ei nu încearcă nimic pentru că şi-au dat seama că....

IANIS: ...au dobândit totul. Au atins cerul cu palmele inimii şi au sorbit cu nesaţ forţa din norii care plutesc în văzduh...

MAIA: ...unde poate îşi vor face o casă de vise... fără să repete nimic... şi să caute să conceapă vise...

IANIS: ...în care să creadă doar ei. Să nu-şi explice ce se întâmplă pentru că nu se întâmplă nimic. Au dispărut toate faptele precum şi toate mişcările, au dispărut chipurile....

MAIA: ...şi au răms doar sentimentele.....

IANIS: ...trupurile au înmărmurit undeva jos şi încet, încet se vor stinge, dar vor rămân ei.....

MAIA: ...şi dincolo de ei va rămân iubirea lor....

IANIS: ...care va colinda mereu văzduhul....

MAIA: ...chiar şi atunci când lumea se va termina....

IANIS: ...chiar şi atunci când ultimul om va pieri......

MAIA: ...abia atunci vor triumfa iubirile care nu au murit niciodată....

IANIS: ...abia atunci pământul va atinge cerul....

MAIA: ...şi soarele va atinge luna.....

IANIS: ...abia atunci...

MAIA: ...abia atunci......

              Câteva momente de linişte. Cei doi se privesc în cohi. După replica lui Ianis se vor aprinde luminile. Se va observa decorul unei camera simple. Un pat aflat în centru ,un bec deasupra patului. În partea dreaptă un paravan, dincolo de care se află o cadă cu apă. Paravanul poate fi semiopac încât pot fi văzute umbrele.

IANIS: Vino!.....(După câteva secunde, timp în care ea îl priveşte uimita.)Vino!

   

           Lumina se stinge din nou. Poate rămâne aprins doar becul de deasupra patului care nu lasă să se vadă în jur,  un bec destul de orb. O muzică ce sugerează un moment intim, câteva foşnete apoi linişte.

MAIA: Vino!

         Lumina se va aprinde uşor. Ea intră în cadă cu apa făcându-i semn şi lui Ianis pentru a o urma. Atunci când scena este invadată de lumină, trupurile lor sunt deja în cadă. Se privesc.

IANIS: Cum am ajuns noi să facem baie în camera mea fără ca măcar să ne cunoaştem?

MAIA: Cum poţi spune că nu ne cunoaştem, când am ajuns să ne cunoaştem atât de bine?

IANIS: ...

MAIA: Tu eşti artist! Visezi chiar şi când iubeşti o femeie. M-ai făcut şi pe mine să visez, să mă simt artistă măcar câteva clipe. Clipe pe care niciunul dintre noi nu le va uita vreodată.

IANIS: Am ajuns să-ţi cunosc stările şi să ştiu ce se întâmplă în corpul tău. Inima mea începuse să bată la fel ca şi a ta, aveau acelaşi ritm. Sufletele noastre au devenit un întreg...

MAIA: ...şi oare pot rămâne un întreg? Ce le-ar face să rămână un întreg, să nu se mai dezlipească nicând unul de celălalt? Legătura asta dintre ele va exista mereu, dar oare se va întâmpla aevea acest lucru, ori va rămâne mereu un vis aşa cum l-ai creat tu?

IANIS: Eu am creat visul, tu poţi crea realitatea. Totul ia naştere dintr-un vis. Iubirea este un vis al multora pentru că fără iubire ... Iar arta ... nu însemană altceva decât vis.

MAIA: Dar tu îţi doreşti să creez eu realitatea? Să continui ce am început astăzi şi să ajungem... defapt să nu ajungem nicăieri...

IANIS: ...da pentru că mi-e frică să ajung undeva....

MAIA: ...numai visare...

IANIS: ...

        Maia se ridică din cadă învelindu-se cu un prosop.

IANIS: Locuiesc foarte departe. De locul acesta nu mă leaga nimic. Acum exişti tu, şi de acest oraş simplu mă leagă fiinţa ta.

MAIA: Nici eu nu sunt de aici.

IANIS: Eu trebuie să mă întorc acasă în câteva zile.

MAIA: Dar unde stai?
IANIS: Eu nicunde. Într-un loc pe care nu-l cunosc nici eu, dar pe care reuşesc să-l dibuiesc atât de bine! Dar ai putea veni cu mine

MAIA: Acum nu pot…

IANIS: Te pot aştepta.

MAIA: Dacă mi-ai da adresa ta, dacă ai vrea să vin la tine şi....

       Ianis iese din apă rămânând cu bustul gol. Amândoi se aşază pe marginea patului pe care se gasesc multe hârtii albe.

IANIS(Dându-i o hârtie goală.): Aştept să-mi scrii. Nu am telefon, dar mi-ai putea da tu numărul şi te voi suna.

MAIA(Şi ea întinde o hârtie goală.): Uite!Şi...

IANIS: Nu! Nu mai spune nimic.(O sărută.)

MAIA: ..Să ştii că sunt fericită.

                   

                     SCENA II

           Întuneric. O muzică lină însoţeşte următoarea scenă.

CINEVA: V-aţi întors... Mă bucur să vă revăd! Cum a fost? Frumos oraş numai că prea păcătos!

IANIS: Nu am apucat să-mi dau seama de asta. Nu am umblat prea mult.

CINEVA: Numai când deschizi ochii îţi dai seama că umblă demonii printre clădiri chiar dacă există şi oamenii buni. Seara mai ales, nu vezi oamenii din cauza dracilor care umblă pe străzi. Duhnesc cartierele de alcool şi curve parşive care profită de prezenţa unui nespălat cu bani chiar şi în dosul unui bloc de nefamilişti, ori lângă o parcare mai întunecoasă. Rămâi cu un gust amar când vezi mahalaua asta! Lucrurile frumoase îşi pierd farmecul când printre ele nu zac decât mizerii. Nu am văzut loc mai infect decât oraşul acesta.

IANIS: Eu n-am observat asta. Poate şi din cauza că nu prea am ieşit seara.

CINEVA: Nu te-a agăţat vreo curvă care să-ţi şoptească cine ştie ce porcării la ureche, să-ţi facă jocul numai de dragul banilor pe care urmează să ţi-i ceară? Nu ai căzut pradă unei nevinovăţii aparente? Nu ţi s-a băgat sub piele o copilă în ochii căreia ai citit nevinovăţia, care să-ţi îndruge poveşti neînchipuit de tâmpite cum că e saracă, dar cinstită? Nu ai întâlnit pe nimeni care să-ţi câştige încrederea în câteva ore? Aşa sunt şarlatancele! Am căzut în păcat şi eu o dată. Tot cu o mironosiţă nevinovată. Mi se parea a fi ingenuă şi când colo am descoperit o curvă murdară de la care am mai luat şi boli lumeşti. N-aş mai călca pe acolo nici dacă aş şti că e ultimul oraş pe unde aş putea trece.

IANIS: Nu aveam când să întâlnesc pe cineva...

CINEVA: Avea dracu’ ochii închişi când ieşeaţi dumneavoastră pe stradă. Eu am păţit-o cu una mititică, nevinovată, o puică din provincie care s-a băgat în patul meu din prima seară. Stăteam la fratele meu, căsătorit aici la noi şi detaşat acolo cu firma unde lucra. Ei stau la casă şi au plecat in concediu atunci. M-au sunat să vin cât sunt plecaţi să am grijă de casă şi să cunosc oraşul. M-a încântat ideea şi am plecat. Eram aproape un copil, abia dacă aveam vreo douazeci de ani şi mă plimbam seara prin zona casei lor. Răsărise luna, dar nu cred că trecuse de ora zece. Am intrat într-un local îngrjit şi mi-am luat o ciocolată caldă, nu obişnuiam să beau alcool, şi mai ales atunci când mă simţeam ca în timpul serviciului. În drum spre casă treceam pe lângă un parc. Pe una din bănci, care se vedea din drum, stătea o fetişcană ce părea îngrijorată. Se uita într-o parte şi în alta temurând, sau cel puţin aşa o văzusem atunci. Când m-a simţit venind s-a pus pe plâns. Am intrat în parc şi m-am apropiat să o întreb ce se întamplă. Ea lăcrima întruna fără să-mi spună ceva. Am luat-o în braţe şi ea s-a cuibărit la pieptul meu. Asculta cum îmi bate inima. Mai târziu când suspinele au încetat a spus că îi este frică şi să o duc de acolo cât mai repede. Am întrebat-o unde stă şi s-a speriat. A început să se agite şi să-mi repete întruna ”Nu acasă, nu acasă”. Am întrebat-o unde să o duc; îmi era milă să o las în parc, cine ştie ce i s-ar fi putut întâmpla. După câteva secunde văd cum se apopie de urechea mea şi îmi sopteste ”Du-mă la tine, ia-mă de aici, dacă mă găseşte el? ”Numai dracu putea să o mai găsească, altcineva nu ştiu cine o mai căuta! Mi-am spus că aş putea-o duce acasă să stea peste noapte şi mâine cine ştie ce avea să facă, ziua lumina avea să-i arate drumurile mai bine. Am luat-o şi i-am arătat o cameră unde am lăsat-o să se odihnească. Eu m-am retras în camera mea şi am aţipit. Nu cred că a durat prea mult şi o văd intrând la mine, goală, cu un cersaf acoperindu-i trupul, cu faţa plânsă şi tremurând. Am întrebat-o ce are şi de ce plânge acum când este în siguranţă. Mi-a spus că a visat urât şi să o primesc în pat cu mine, sub un alt aşternut. Am lăsat-o. S-a liniştit, dar eu nu mai puteam aţipii. Numai ce-mi dau seama că mâna ei îşi face loc sub pătură şi apoi o simt cum umblă dibace pe trupul meu. A găsit, pe semne, ce căuta şi a intrat în pantaloni mei, unde a început să umble nebună şi să mă zvârcolească. Nu reuşeam să mă mai abţin şi am lăsat-o să facă ce-şi doreşte. Când am simţit că nu mai pot, m-am dezvelit şi m-am aruncat asupra  ei ca un nebun continuând ce începuse ea. Mi-am dat seama de ce-şi dorea şi i-am făcut jocul. În zorii zilei a plecat fără să-mi ceară nimic, dar a doua seară era acolo, la uşa mea, şi am repetat scena din seara precedentă. Asta se întâmpla în fiecare noapte. Peste câteva zile fratele meu s-a întors. I-am spus că nu locuiesc acolo şi nu m-a crezut. A spus că mi-am bătut joc de ea şi mi-a cerut bani. Spunea că vine cu poliţia. M-a căutat şi după ce am plecat de acolo. A văzut că nu mai are cum să dea de mine şi se lega de fratele meu. I-a spus soţiei lui că fratele meu a abuzat de ea şi că o mai caută şi acum. A ieşit un mare scandal, dar până la urmă s-au liniştit apele. Când am ajuns acasă mi-am dat seama că se întamplă ceva cu mine şi mai ales cu o anumită parte a corpului meu care reacţiona straniu la fenomenele biologice, dacă înţelegeţi la ce mă refer defapt... Aveam toate simptomele unui sifilistic. M-am dus la medic şi mi-a confirmat că aşa era. Aveam sifilis. M-am tratat deşi am trecut prin câţiva fiori nebuni temându-mă de injecţii şi având oroare de pastile. Mi-e frică de spitale şi pentru că am aşteptat să-mi treacă “de la sine” am lăsat ca parazitul să-şi facă de cap cu trupul gazdă. Se pare că în zilele alea dracu avea insomnie şi m-a ochit. Dumneavoastră aţi fost mai norocos.

IANIS: După câte mi-ai spus îmi dau seama că acolo se pot întâmpla multe. Dar e un caz cu care nu se întâlnesc toţi vizitatori oraşului. Asta face parte din încercările vieţii tale. Întâmplarea a făcut ca virusul să-l culegi de acolo...

CINEVA: Poate ai dreptate, dar oricum am văzut destule. Deşi fratele meu s-a întors repede din vacanţă, în zilele cât am stat acolo, am văut totul ca fiind un bordel imund.

IANIS(Amuzându-se uşor.): O fi fost o perioadă mai neagră din istoria oraşului...

            

                      SCENA III

            Ianis este întins pe un pat de spital. O infirmieră îi verifică temperatura.

IANIS: Unde sunt? De ce ma doare groaznic de tare burta? (uşor speriat) Nu am haine pe mine…..

ASISTENTA: Aveţi sifilis... Dacă vă trebuiesc curve...

             El rămâne întins. Asistenta părăseşte scena. El se ridică în capul oaselor şi rosteşte următoarele:

IANIS: Nu am fost în stare în viaţă să înţeleg unele lucruri şi sunt sigur că lucruile pe care nu le-am înţels din prima nu le voi putea înţelege niciodată. Ştiu însă că atunci când există sentiment nu poate exista raţiune, chiar şi în cazul în care există doar senzaţia unui sentiment. Nu întodeauna reuşim să ne dăm seama dacă am ales bine sau nu, un lucru este sigur - alegerea pe care am făcut-o cândva rămâne aceeaşi indiferent dacă regretăm ce am făcut. De aceea mi-am spus mereu că aşa am gândit atunci. Poate că am gândit bine, astăzi reuşesc să mă bucur măcar de amintiri, lucru la care nu am sperat şi pe care poate nici măcar nu mi l-aş fi dorit. Sunt cel care toată viaţa am iubit sacrificându-mă voit, dar fără a-mi părea rău. Mă gândesc uneori cum ar fi fost viaţa mea dacă mă opream acolo, în faţa ei, în faţa unei vieţi care părea să fie în plină ascensiune către acea fericire la care speră toţi. În plus eu nu am cerut niciodată să fiu fericit pentru că nu am înţeles de ce-şi doresc oamenii fericire. Ce înseamnă fericirea? ...  Fericirea înseamnă “ceva” şi unii reuşesc să-i găsească definiţii. Ştiu sigur că fiecare o vede în felul său, eu însă nu reuşesc să o văd în niciun fel, nu vreau să ştiu nici măcar ce înseamnă pentru că niciodată nu am întels asta. De ce aş înţelege acum? Şi poate e inutil să cauţi explicaţii. Asta nu te ajută la absolut nimic, te adânceşte într-o lume din care nu vei mai ieşi niciodată. Există lucruri pe care le poţi explica şi le găseşti corespondent în propiria-ţi viaţă, nu poţi face asta, însă, cu ceea ce tu nu ai trăit. Când iubeşti ştii ce înseamnă iubirea pentru că o trăieşti, indiferent de formele ei. Pentru unii poate nu pari a fi un om care iubeşte însă dacă tu simţi că iubeşti înseamnă că iubeşti, dacă simţi că drumul tău este unul bine definit, un drum de la care nu te poţi abate, chiar dacă ceilalţi îţi spun mereu că drumul tău nu duce nicăieri, înseamnă că acel drum există pentru că tu crezi în existenţa lui. Noi suntem cei care ne creăm viaţa, noi suntem cei care ne conducem spre ceva anume sau poate spre nimic şi de aceea suntem singurii care explicăm felul în care trăim... Uneori însă apar situaţii peste care suntem nevoiţi să trecem. Acum ştiu că nu e bine să grăbeşti timpul. Cei care calculează totul nu obţin defapt niciun rezultat, nu ajung decât într-un punct care li se pare finalul nedându-şi seama că abia de acolo începe totul. Ciudat poate părea că doar cei care nu ştiu să calculeze ajung cu adevarat la un rezultat. Cei care nu măsoară timpul înţelg ce este timpul cu adevărat. Nu am căutat niciodată să număr orele sau anii vieţii mele, deşi uneori îmi dădeam seama că trec şi că ceva se schimbă, însă niciodată nu mi-a fost frică de asta. Cine mă asigură că după viaţa lumească nu există ceva şi mai frumos? ... Credinţa că totul poate fi dat uitării e defapt una falsă. În viaţă ceea ce vrei să uiţi se întoarce împotriva ta tocmai pentru a nu fi dat uitării. Amintirile rele se pot transforma uneori în amintiri frumoase, chiar dacă ne este greu să credem. După ani de zile îmi dau seama că orice experienţă nu face decât să reîntrgească ceea ce se numeşte eu şi cu atât mai mult când e vorba de iubire. Am pus punct atunci când am considerat că trebuie să înving totul, dar după ce am pus punct am luat-o de la capăt şi aşa voi face până când nu voi reuşi să o mai iau de la capăt. La fel cum anii vieţii se repetă, chiar dacă spunem că sunt alţii, aşa şi ultima mea iubire va rămâne defapt prima, deşi nu cred că va fi singulară. Se va repeta până atunci când voi porni pe alt drum, unde sunt sigur că voi realiza acelaşi lucru. Cândva îmi era ruşine, însă acum pot striga deschis că voi iubi toată viaţa o aparişie, chiar dacă niciodată nu voi mai şti nimic de ea.

               Spre finalul monologului lumina se stinge treptat. După ce lumina va fi stinsă de tot se va auzi trupul lui căzând greoi. Apoi în întuneric.

ASISTENTA (Lângă ea un personaj feminin care oricum nu se vede): Notează 20:45, deces. Cauza morţii Sifilis.

CEALALTĂ: Şi la nume ce scriu?

ASISTENTA: Ianis.

CEALALTĂ: Şi mai cum?

ASISTENTA: Trage linie….

              Faşâit pe duşumea. Cele două târie trupul mortului.

               CORTINA.