muzica lui Chopin se aude şi-acum la tine-n valiză
de parc-ai fi meritat să-l iubeşti atât de mult.
versurile lui Blaga au rămas pe biroul răvăşit de furia ta
de parc-aş fi meritat să ascult nămolul lui cum naşte muze.
firele de iarbă care mi-au crescut în casă le-am lăsat necosite
cu gândul că vom sta culcaţi cu capu-n ele.
n-au crescut prea mult, sunt atât cât să-ţi văd privirea
fără să-mi susţin gâtul vertical cum nu l-am ţinut niciodată.
ferestrele s-au mâncat pe ele însele
uşurând munca numeroaselor termide ce-aveau să coboare la vale
din poala mea îngreunată de picioarele smulse din ele.
şi-acuma din chica mea secătuită curg şiroaiele de bulbi de sare,
dar nu dau naştere în căderea lor niciunei flori.
Nu-i de mirare c-ai fugit fără să vezi tavanul meu-punte de lux cu-n punct în centru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu